Homeopatie

Homeopatia este o abordare terapeutică holistică, complementară/alternativă, care stimulează și susține capacitatea naturală de vindecare a pacientului în scopul restabilirii echilibrului la nivelurile fizic, mental şi emoţional ale acestuia.

Foloseşte remedii naturale, aşa-numitele remedii homeopate, de origine minerală, vegetală sau animală, care au fost supuse unor procese speciale de prelucrare, potențare/dinamizare, în urma cărora acestea ajung să aibă efect nu doar în planul fizic, cât și în cel energetic al organismului.

Homeopatia este în primul rand o medicina energetică, iar comparația între medicina convențională și homeopatie ar putea fi similară cu cea dintre fizica newtoniană și fizica cuantică.

Principiile homeopatiei

Homeopatia se bazează pe câteva principii care o disting de medicina convențională alopată:

Principiul similarității este principiul de bază al homeopatiei este: o substanţă care poate produce simptome la omul sănătos poate avea efect curativ pe un tablou clinic similar la omul bolnav.
Principiul individualizarii este un alt principiu important, conform căruia nu există boală ci există oameni bolnavi. De exemplu cinci pacienti cu migrenă vor putea avea fiecare indicație pentru un alt remediu homeopat, tratamentul fiind strict individualizat.
Principiul dozei minime se referă la utilizarea de doze infinetizamale de substantă în cadrul remediilor homeopate, obținute prin procesul de potențare bazată pe combinația între diluție și dinamizare între două trepte succesive de diluție; prin această medodă, substanțele utilizate își pierd eventualul efect toxic și primesc totodată propietăți terapeutice noi pentru că, deși cantitatea de materie scade, crește nivelul de informație.
Principiul experimentării remediilor pe omul sănătos (așa numitul proving)
Principiul remediului unic se referălaindicarea unui singur remediu într-un anumit moment, cel care se potrivește cel mai bine situației patologice a pacientului (fizic, mental și emoțional), iar dacă pacientul va necesita administrarea și a altor remedii, aceasta se face succesiv, mereu în funcție de simptomatologia în dinamică a pacientului.
Principiul direcției vindecării sau Legea vindecării, fundamentată de Constantine Hering, e o lege general valabilă în evaluarea eficienței oricărei abordări terapeutice: simptomele și semnele pacientului vor dispărea/se vor ameliora: în ordinea cronologică inversă a apariției lor, dinspre partea superioară a corpului spre cea inferioară, dinspre interiorul organismului (organe interne) spre exterior (tegumente și mucoase). De exemplu apariția la un moment dat a unei erupții tegumentare în paralel cu ameliorarea unui astm bronșic, va fi considerată un indicator de evoluție favorabilă.

Tratamentul homeopat stimulează sistemul de apărare al organismului, care include sistemul imun, sistemul hormonal, sistemul nervos vegetativ. Suportul acestui sistem de apărare îl constituie complexul energetic al organismului, numit “forță vitală”, un câmp de energie inteligent și informat inerent fiecarui organism viu. Astfel, în cazul unei afecțiuni, mecanismul de apărare va acționa în sensul restabilirii echilbrului pierdut, alegând cea mai buăa cale și producând cea mai bună reacție, pe cât este posibil. Reacția oraganismului constă de fapt în simptomatologia exprimată de pacient.

Simptomele bolii constituie limbajul organismului prin care organismul își comunică modul în care încearcă să se vindece, din acest motiv ele au o însemnătate crucială în cadrul anamenzei, care e din acest motiv una amănunţită, necesară pentru indentificarea și prescrierea remediului potrivit.

Evolutia sub tratament este evaluată în dinamică. Pacientul poate avea nevoie de un remediu sau de o succesiune de remedii în timp (depinzând de patologie şi de severitatea acesteia) şi este urmărit cu ocazia controalelor (aşa-numitele follow-up-uri) în cadrul acestui demers de vindecare sau de atingere a unei stări de echilibru într-o stare ameliorată.

Limitele homeopatiei

Raspunsul la tratatment depinde de o serie de factori:

nivelul de sănătate al pacientul intercorelat cu severitatea bolii
predispoziții genetice
tratamentele urmate anterior (doze și durată, in special cele cu efect supresiv).
continuarea expunerii la factori agravanți/precipitanți

Sunt situații în care nu se poate produce o vindecare ci doar o ameliorare și aici vorbim in special despre bolile cronice cu evoluție îndelungată și tratamente supresive anterioare, cancere, paralizii, boli neurodegenerative, autism, unele boli psihiatrice. Acestea denotă un nivel mai scazut de sănătate, dar se aplică principiul “cu cât mai repede, cu atât mai bine”.

Tratamentul homeopat nu poate înlocui organe pierdute sau zonele modificate profund structural. Când sunt necesare, intervențiile chirurgicale sau internarea pe secția de terapie intensiva nu vor fi substituite de tratmentul homeopat.

Persistența unor factori agravanți din mediu extern sau intern (stres, poluare de toate tipurile, alimentatie, etc) va limita efectele homeopatiei.

Scurt istoric al homeopatiei

Principiul similitudinii sau al analogiei în medicină este unul foarte vechi: îl găsim la Hippocrate (sec. V i.Ch.), iar apoi este reluat în Evul mediu de către Paracelsus (sec. XVI).

Samuel Hahnemann (1755-1843) este considerat părintele homeopatiei, punând bazele și apoi dedicându-și viața dezvoltării acestui sistem terapeutic aparte, bazat pe vechiul principiu terapeutic hippocratic. El formulează principiile homeopatiei si pune la punct tehnica de preparare a remediiilor homeopate.

Numeroși homeopați de înaltă valoare au dus acest sistem mai departe: Allen, Hering, Kent, Jahr, Boericke, Clark și alții.

În România homeopatia a început să fie practicată din secolul XIX de către medici germani care consultau în marile orașe. Nicolae Nicolicescu și Constantin Bărbulescu pun bazele școlii de homeopatie din perioada interbelică. Li se adaugă în perioada postbelică alte personalități medicale: Tiberiu Ionescu, Nicolae Gruia-Ionescu, Aurian Blajeni, Gheorghe Bungetzianu. Până în prezent, interesul pentru homeopatie în România a crescut îmbucurător, atât în rândul medicilor cât și al pacienților. Tot mai medici având competență în homeopatie practică această abordare terapeutică promițătoare în toată țara.

Prof. George Vithoulkas (n. 1932), unul dintre cei mai mari homeopați în viață, laureat în 1996 Premiului Right Livelihood (considerat echivalent al premiului Nobel în medicina alternativă) a adus o contribuție imensă punând homeopatia pe baze stiințifice, dezvoltând teoria nivelelor de sănătate și teoria dezvoltării bolilor cronice ca un continuum al procesului inflamator. O mare parte dintre colegii homeopați români au învațat sau au aprofundat homeopatia în cadrul Academiei Internaționale de Homeopatie Clasică coordonată de dumnealui.

În concluzie: de ce homeopatia?

Pentru că homeopatia acționează în același sens cu reacțiile de apărare ale organismului, stimulând tendința lui naturală de vindecare, dar crescându-i eficiența și totodată ridicându-i nivelul de sănătate pe toate planurile ființei.